Botoşănenii care lucrează peste graniţă au luat cu asalt serviciile de Paşapoarte şi Permise de Conducere. Angajaţii din cele două instituţii au fost nevoţi să-şi prelungească programul pentru a procesa toate cererile „stranierilor“.
Botoşănenii care lucrează în străinătate se pregătesc în această săptămână să revină în ţările care i-au „adoptat“, dar nu înainte de a-şi reînnoi actele. Dacă unii se prezintă la Serviciul de Paşapoarte pentru a-şi preschimba actele expirate, alţii vin să le facă paşapoarte şi copiilor, pe care mai apoi să-i ia în străinătate.
„Dupa data de 20 decembrie s-a dublat numărul cererilor pentru paşapoarte, atât pentru cele biometrice, cât şi pentru cele temporare. Am avut persoane care au solicitat atât paşapoarte temporare pentru a pleca cât mai repede în străinătate, cât şi paşapoarte biometrice care au o valabilitate mai mare, pe care le vor ridica la următoare vizită acasă“, adeclarat Viorel Gaidur, şeful Serviciul Public Comunitar Pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.
Înghesuială şi la Înmatriculări
Pentru a putea face faţă numărului mare de cereri, care a ajuns şi la 130 pe zi, angajaţii Serviciului de Paşapoarte sunt nevoiţi să stea la muncă şi după program. „Munca o începem pe 11 ianuarie şi trebuie să fim obligatoriu în Italia. Ne-am luat paşaport nou pentru că expiră anul acesta“, a declarat Viorel Bunu.
Şi angajaţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor au mai mult de muncă în aceste zile. Dacă într-o săptămână normală erau procesate în jur de 300 de cereri de înmatriculari şi radieri, în ultimele trei zile lucrătoare din anul 2009, numărul solicitărilor a ajuns la la aproape 500, iar cel al radierilor la 120. Numărul se menţine ridicat şi în aceste zile. „La final de an toată lumea a fost în concediu, a avut liber, co