Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea a dat chef ţuică şi jambon în Poiana Braşov

Publicat in Libertatea, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Directorul executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, care împlineşte astăzi 40 de ani, a început să petreacă încă de ieri, la “Coliba Haiducilor” din Poiana Braşov.

Chiar dacă ziua sa de naştere este astăzi, Cristi Borcea, directorul executiv al lui Dinamo, a început să petreacă încă de aseară. Şeful “câinilor” a fost întâmpinat cum se cuvine, cu lăutari şi cu ţuică fiartă, în localul “Coliba Haiducilor” din Poiana Braşov. Printre invitaţii săi s-au numărat Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, care a venit însoţit de soţia sa, Vica, câţiva oameni de afaceri români şi doi afacerişti italieni, cu care Borcea s-a întreţinut în limba lor. Dintre toate preparatele culinare care tronau pe masa uriaşă, de cel mai mare succes în rândul petrecăreţilor s-au bucurat jambonul de porc şi şoriciul.

Şampanie de 15.000 €

Cristi Borcea are gusturi alese. 50 de baxuri, cu câte 6 sticle fiecare, marca Louis Rţderer Brut Premier, una dintre cele mai apreciate şampanii, au sosit ieri din Franţa pentru petrecerea organizată de şeful dinamovist, cu ocazia împlinirii a 40 de ani.

Azi împlineşte 40 de ani

Cele 300 de sticle l-au costat pe preşedintele executiv al “câinilor” 15.000 de euro. Altfel, Cristi şi Mihaela Borcea au fost ocupaţi ieri, toată ziua, cu întâmpinarea invitaţilor de soi, care au sosit din toate colţurile ţării cu maşinile încărcate de cadouri. Dintre oamenii de fotbal care vor participa la chef se numără MM Stoica, Gigi Becali, Ioan şi Victor Becali, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir.

Îi cântă Adi Minune

Deşi se auzise că Borcea nu-şi va serba ziua pe ritmuri de manele, sursele noastre susţin că, în această seară, Adrian Minune şi Florin Salam vor încinge atmosfera la Hotelul Aurelius Împăratul Romanilor din Poiana Braşov

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 45 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum o ora
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°