Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îi dă în judecată!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 28 aprilie 2009 · ·

Bozovici cere despăgubiri clubului: "Mi-au creat o imagine de beţiv, de drogat"

Vladimir Bozovici e în Serbia, nu are nici o ofertă şi vrea să se răzbune pe Rapid! Fundaşul stînga crede că nu mai e interesant pentru cluburile din Occident din cauza conducerii din Giuleşti.

Agentul muntenegreanului a povestit discuţia pe care a avut-o cu jucătorul său: "Am stabilit cu Bozo că vom acţiona clubul în instanţă, într-un tribunal civil, şi vom solicita să ni se plătească daune! Aşa ar fi normal, pentru că el a pierdut enorm! Rapid a avut oferte de transfer, pe care le-a refuzat. Acum e dificil să mai obţină un salariu bun, chiar şi din postura de liber de contract, întrucît i s-a creat o imagine de beţiv, de drogat, de fotbalist problemă, cu care e imposibil să lucrezi. Toată Europa află imediat ştirile din România şi cluburile se feresc de Bozo din cauza asta!".

Fotbalistul de 27 de ani şi-a depus ieri memoriu la Comisia de Disciplină şi cere să i se rezilieze acordul cu Rapid, care expiră în vara lui 2011. Cazul va fi judecat săptămîna viitoare.

Pardo la Olympiakos!

Urko Pardo va fi împrumutat la Olimpiakos Pireu pînă în vara lui 2010! Portarul spaniol a plecat aseară la Atena, iar azi va semna contractul cu campioana Greciei. Elenii îi plătesc integral salariul de 260.000 de euro pe sezon, fără ca Rapid să mai încaseze vreun ban. Vara trecută, transferul lui Pardo de la Iraklis în Giuleşti a costat 1,5 milioane de euro.

"Bozovici va sta în afara fotbalului pînă la sfîrşitul contractului, doi ani de acum încolo!"

GEORGE COPOS, patron Rapid

Ultimele noutăţi

» Rapid are 7 absenţi pentru meciul cu Gaz Metan, de sîmbătă! Joao Paulo Andrade a fost trimis în Portugalia la tratament, Spadacio e suspendat, Bozovici, plecat în Serbia, iar Grigore, Marius Constantin şi Dobroiu, accidentaţi.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 50 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 36 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 53 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 49 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 38 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°