Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violator şi tâlhar în serie, capturat în Capitală, după ce a recidivat la trei luni de la eliberare

Publicat in Gandul, joi 4 octombrie 2012 ·

Un recidivist în vârstă de 36 de ani - eliberat din închisoare în 16 iunie, după ce a executat zece ani pentru tâlhărie şi viol - a fost reţinut miercuri pentru aceleaşi infracţiuni, victime fiind două tinere şi o minoră din Capitală, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Laurenţiu Cristea, spun anchetatorii, îşi aborda victimele şi, sub ameninţarea cu un cuţit, le conducea într-un loc mai retras, unde le tâlhărea, ulterior intenţionând să le violeze.

Astfel, el este acuzat că, la 21 septembrie, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla pe Şoseaua Kiseleff, în zona Muzeului Satului, a acostat-o pe C.L., în vârstă de 29 de ani, pe care, după ce a ameninţat-o cu un cuţit, a deposedat-o de 26 de lei şi a obligat-o să întreţină cu el acte sexuale orale, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Marţi, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în zona străzii Puieţilor din sectorul 2, recidivistul a acostat-o pe G.F.A., în vârstă de 21 de ani. După ce a scos cuţitul, Cristea i-a cerut acesteia să îi dea banii şi telefonul. Victima a început să ţipe, iar agresorul a fugit, mai spun procurorii.

Un sfert de oră mai târziu, aflându-se în aceeaşi zonă, în apropierea căii ferate Bucureşti-Constanţa, bărbatul a atacat-o pe N.A., în vârstă de 15 ani. Acesteia i-a cerut, ameninţând-o cu cuţitul, să meargă cu el în apropierea căii ferate, precizându-i că, dacă nu face asta, o va tăia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, miercuri, cele trei cauze privind săvârşirea unor infracţiuni de către Laurenţiu Cristea.

Tot miercuri, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 53 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 23 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°