Premierul Emil Boc şi ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, au avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, aflat într-o vizită în România. Şeful Executivului a punctat, cu acest prilej, poziţia României privind viitorul Politicii Agricole Comune a UE după 2013, în perspectiva comunicării "Europa 2020", pe care o pregăteşte Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, Emil Boc a afirmat că îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol european, inclusiv prin identificarea de noi măsuri de sprijin pentru fermieri şi pentru utilizarea eficientă a terenurilor şi protejarea mediului, ocupă un loc important în definirea poziţiei României.
"România susţine continuarea modelului european de agricultură multifuncţională, capabil să producă produse agro-alimentare suficiente, diversificate, de calitate şi la preţuri accesibile pentru majoritatea consumatorilor, să asigure ocuparea forţei de muncă în zonele rurale şi conservarea tradiţiilor locale", a declarat domnia sa.
Şeful Executivului a precizat că România are potenţial în dezvoltarea şi promovarea pe pieţele europene a produselor tradiţionale. În acest context, comisarul european Dacian Cioloş a arătat că la nivelul Comisiei Europene se are în vedere simplificarea procedurii de înregistrare a produselor tradiţionale, măsură care va veni şi în sprijinul agricultorilor români.
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a arătat că un rol determinant în cadrul dezbaterilor privind reformarea Politicii Agricole Comune îl va avea dialogul cu factorii implicaţi, respectiv asociaţii ale producătorilor agricoli, reprezentanţi ai societăţii civile.
În cursul discuţiei purtate cu comisarul european Dacian Cioloş, şeful Executivului a făcut referire, de asemenea, la măsurile adoptate şi cele avute în veder