Urcam spre Clinica de Urologie de la „Fundeni“, când l-am văzut coborând. Intenţionam să-i ofer volumul şase abia apărut al Caietelor «Vieţii medicale»: „Anul 2000, o lume în schimbare“. În Caiete, antologasem cel mai frumos interviu pe care îl acordase vreodată: „Performanţa ca formulă de supravieţuire“. Autoare, jurnalista Alice Ţuculescu. Foloseam prilejul şi pentru a-l felicita: aniversase – la 12 ianuarie 2001 – 74 de ani. Privindu-l, până să ne întâlnim, cam pe la mijlocul scării, am realizat, încă o dată, cât de bine îl portretizase Alice: profesorul doctor Eugeniu Proca e o personalitate dominatoare, având o distincţie natural-glacială, cu o înfăţişare enigmatică, un lord care-şi dă costumul nou să-l „rodeze“ valetul, spre a nu fi considerat, cumva, strident1… Cred că valetul era demult în şomaj, costumul gris fer, cămaşa albă impecabilă şi cravata subţire, neagră, uneori cu dungi, îmi păreau a fi aceleaşi purtate în timpul plenarelor Consiliului Sanitar Superior, când tovarăşa Găinuşă îl sorbea din ochi auzindu-l cum îi ceartă pe medici că nu cresc natalitatea. Numai că el o ducea cu preşul, făcându-se doar că-şi admonestează confraţii2. Natalitatea scădea nu din vina doctorilor, ci a foamei, frigului, mizeriei generale, pe care tovarăşul ministru al sănătăţii Eugen Proca le cunoştea prea bine… – Îmi permiteţi să vă urez sănătate şi la mulţi ani! (Îmi întinde şi-mi strânge cu fermitate mâna. Remarc cearcănele din jurul ochilor, parcă mai adâncite ca de obicei, faţa uşor emaciată, fruntea înaltă. Părul – albit: îmbătrâneşte profesorul, îmi zic. Îi ofer volumul deschis la pagina cu interviul.) – Multumesc. Şi dumitale, de asemenea, sănătate! (Foiletează câteva clipe cartea; nu-şi priveşte fotografia cu plăcere.) Vă urmăresc număr de număr şi mă bucur să constat că aţi rămas o publicaţie de elită. Şi nu m-am înşelat când am fost de acord să vii l