O lozincă foarte dragă managerilor şi celor de la PR, şi luată în serios de către cei mai mulţi angajaţi, e aceea cu oamenii care sunt deja, sau sunt pe cale să devină „cel mai valoros capital” al companiei care are norocul să îi aibă pe statele de plată.

În realitate, orice manager bun face toate eforturile ca să nu se întâmple astfel. Fiecare angajat înlocuit cu o maşină, cu un software, cu un set bun de proceduri, e un leu în plus în buzunarul acţionarilor. Neoamenii nu au creativitate, însă au o logică perfectă. Or, în afaceri, logica înseamnă predictibilitate, în primul rând, iar predictibilitatea e condiţia obligatorie, fundamentul productivităţii. Neoamenii nu cerşesc iubire de la companie, nu suferă şi nu se răzbună când nu o primesc, sau nu o primesc în felul în care cred ei că ar merita-o. Nu au orgolii şi capricii, toane şi invidii, nu se simt trădaţi, nu îi urăsc pe angajatori. Nu au copii acasă, pentru care să considere un furt justificabil: « Nu a fost pentru mine, sefu`, a fost pentru ăia micii, ca să aibă şi ei o bucurie, deocarece colegii lor au parte şi ei nu... ». Neoamenii lucrează şi într-o echipă la fel de bine precum o fac atunci când sunt singuri. Şi, mai ales, nu ies la o ţigară, întrebându-i şi pe alţii dacă nu ar vrea să-şi lase puţin lucrul şi să vina şi ei, ca să nu se plictisească.

Pe de altă parte, sigur, faţă de un calculator e mai greu să arăţi cine e cel mai tare acolo. Poţi să-l programezi să îţi trimită din oră în oră câte un mesaj: « Sefu` sunteţi cel mai bun şi cel mai deştept, suntem norocoşi cu un asemenea manager vizionar. », poţi să-l scoţi din priză de câte ori vrei, apoi să-l bagi la loc, însă, parcă, nu e acelaşi lucru. Şi, nu în ultimul rând, încă nu se poate face sex cu un software sau cu un set de proceduri.

Într-o companie nu e atât de multă nevoie de imaginaţie şi de creativitate pe cât îşi închipuie