Mii de persoane au stat în frig, la coadă, noaptea trecută pentru a-şi putea lua rămas bun de la Sergiu Nicolaescu. Trupul neînsufleţit al regizorului şi actorului a fost depus la Cercul Militar Naţional din Capitală unde va rămâne până astăzi la ora 10. După ora 12:00, trupul său va fi incinerat la crematoriul Vitan- Bîrzeşti, conform ultimei sale dorinţe.
La Cercul Militar, oamenii au venit cu flori şi au aprins lumânări în memoria regretatului regizor: de la fani ai filmelor lui Nicolaescu, la colegi artişti şi oameni politici, treansmite realitatea.net.
"Am dorit, în numele Guvernului, să prezint acest omagiu unui om care a făcut mult pentru Romania. Am avut o datorie şi umană pentru că l-am cunoscut pe Sergiu, am crescut uitându-mă la filmele sale", a declarat premierul Victor Ponta.
Şi Petre Roman a fost prezent pentru a-şi lua adio de la Sergiu Nicolaescu. "Un om extraordinar de serios. În două cuvinte, a spus toată filozofia vieţii lui: am vrut şi am muncit" şi-a amintit Roman.
"E un gol imens nu în sufletul, nu numai al meu, al tuturor actorilor, al oamenilor de artă, oamenilor care l-au cunoscut", a mărturisit, la rândul său, actorul Ion Dichiseanu.
Mii de persoane au stat în frig, la coadă, noaptea trecută pentru a-şi putea lua rămas bun de la Sergiu Nicolaescu. Trupul neînsufleţit al regizorului şi actorului a fost depus la Cercul Militar Naţional din Capitală unde va rămâne până astăzi la ora 10. După ora 12:00, trupul său va fi incinerat la crematoriul Vitan- Bîrzeşti, conform ultimei sale dorinţe.
La Cercul Militar, oamenii au venit cu flori şi au aprins lumânări în memoria regretatului regizor: de la fani ai filmelor lui Nicolaescu, la colegi artişti şi oameni politici, treansmite realitatea.net.
"Am dorit, în numele Guvernului, să prezint acest omagiu unui om care a făcut mult pentru Romania. Am avut o datorie