Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezon încins în prima serie

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 iunie 2008 ·

Liga secundă la fotbal (fosta divizie B) şi-a consumat săptămânile trecute ultimul act al ediţiei cu numărul 68. Înfiinţată la un an după ce s-a constituit divizia A în actuala formulă de disputare, în 1934 porneşte la drum divizia B, care din formula de start avea şi două formaţii braşovene: CFR (clasată pe final pe locul doi în prima serie) şi Braşovia (echipa care în 1937 va fi cedată formaţiei Astra, actuala FC Braşov).

De-a lungul acestor 74 de ani de existenţă a eşalonului secund s-au derulat 68 de ediţii de campionat, în care, cu excepţia a trei sezoane (1937/1938, 1965/1966 şi 2002/2003) de fiecare dată Braşovul a fost prezent cu cel puţin o echipă. Au fost 5 ediţii, în care în acest eşalon doi au fost prezente patru şi chiar cinci formaţii braşovene. În 1975/1976, 1978/1979 şi 1979/1980 au fost patru echipe, iar în 1997/1998 şi 1998/1999 câte cinci.

La ediţia din 1998/1999 au fost prezente FC Braşov (care a repromovat), Precizia Săcele, Metrom Braşov şi Nitromonia Făgăraş. În ediţia următoare, numărul acestora a scăzut la 3, pentru că stegarii au promovat, iar făgărăşenii au retrogradat. În 2001/ 2002, Tractorul a fost singura de B şi a terminat pe locul 7, dar a trecut în liga a III-a dispărând după firmament, puţin mai târziu.

Braşovul a alimentat multe zone ale ţării cu echipe de B şi chiar de A. Începutul a fost făcut în 1957, când prim-divizionara Dinamo Braşov a fost dusă la Cluj. Apoi, pe rând, Tractorul s-a dus la Satu-Mare şi apoi la Poli Timişoara, Metromul la Fieni şi Suceava, pentru ca ultima echipă care se pare că va pleca din Braşov să fie cea a pădurarilor. Forexul se află în tratative avansate cu Transil Tg. Mureş.

Detaşarea stegarilor

în prima serie

Dacă înaintea începerii campiona-tului, mai multe formaţii erau acreditate cu şanse la promovare, pe parcurs una singură a reuşit să menţină ritmul şi să se d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 3 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°