Judecătoria Găești a motivat decizia prin care a dispus eliberarea condiționată a fostului ministru al Apărării, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, potrivit mediafax.ro. Sursa: Mihai Spiridonica
Atsfel, judecătorul de caz susține că, în timpul executării pedepsei, Victor Babiuc s-a comportat bine, a fost recompensat de patru ori şi nu a primit nicio sancţiune.
Fostul ministru a participat la numeroase programe educaţionale şi a finalizat, până la momentul judecării cererii sale de eliberare condiţionată, programe precum "Adaptare pentru viaţa instituţionalizată", modulul "Mari imperii" şi modulul "Planeta Albastră", se mai arată în motivarea instanței
De asemenea, Babiuc a participat, în Penitenciarul Găeşti, la mai multe dezbateri şi concursuri tematice, la o conferinţă, la un cerc de lectură, la o activitate de educaţie pe platforma e-Learning şi la o activitate susţinută de Fundaţia pentru Democraţie, Cultură şi Libertate, dar și la un program de educaţie religioasă şi la mai multe activităţi de grup moral religioase.
"Petentul a desfăşurat constant activităţi lucrative în cadrul bibliotecii penitenciarului, ceea ce i-a adus 34 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate, aspect care denotă stăruinţa condamnatului în muncă", se mai arată în documentul citat.
Magistrații au mai precizat că, până la formularea cererii de eliberare condţionată, Victor Babiuc avea de făcut 243 de zile de detenţie, respectiv o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare, iar el a executat, până la acel moment, 247 de zile. Din cele 247 de zile, Babiuc a făcut efectiv 213 zile de închisoare, iar alte 34 de zile au fost "câştigate" de fostul ministru "pe baza muncii prestate".
CITIȚI ȘI: Tribunalul Găești a admis cererea de eliberare condiționată a lui Victor Babiuc. DNA a făcut recurs Dosarul "