Profesia mă obligă să citesc zeci de pagini de documente strategice şi planuri măreţe. În general, guvernele adoră să facă strategii cu bătaie lungă şi amploare globală. Dar viaţa mă obligă şi să dau nas cu nişte chestiuni triviale care scapă mereu pe sub radarul documentelor strategice. Tot scriind şi dezbătând documente din astea cu moţ, uităm de "clienţii" statului, de cetăţeni. Uneori nu e nevoie decât de puţin bun simţ pentru a produce reforme de mare efect. Uitaţi un exemplu: cazierul. Îndrăznesc că aduc în atenţia preşedintelui Băsescu care vrea să reformeze statul şi a liderului PSD Victor Ponta, care şi el vrea să reformeze statul, un caz simplu de reformă care ar salva multă bătaie de cap.

Acum câteva luni, într-un proiect editorial CRPE - Euractiv am cerut oamenilor să ne spună poveşti despre interacţiunea lor cu birocraţia românească. Am adunat aceste poveşti, apoi le-am cerut cititorilor să voteze cel mai enervant procedeu de care s-au lovit. Pe primul loc a ieşit cazierul. Deci, ne-am apucat să întrebăm pe la autorităţi la ce este bun cazierul. Nu am reuşit să aflăm. Inspectoratul General al Poliţiei ne-a răspuns foarte amabil la cererea de informaţii publice şi ne-a comunicat (staţi jos!) că în 2010 a eliberat 2189084 de certificate de cazier judiciar. Pentru cine nu ştie, cu cazierul se procedează aşa: cetăţeanul Gigel merge la stat, adică la o secţie de poliţie (nu la toate, numai la unele) şi solicită o hârtie pe care i-o cere o cere altă instituţie a statului. Pe această hârtie scrie negru pe alb: eu, statul român, declar că Gigel nu este infractor. Cazierul se cere în ocazii din cele mai diverse: dacă vrei să fii şofer, dacă vrei să intri la anumite facultăţi, dacă vrei să te angajezi în anumite locuri. Am întrebat la Inspectorat şi câte infracţiuni au fost prevenite sau câţi infractori au fost opriţi graţie cazierelor. Răspunsul a fo