Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au supravieţuit tradiţiile de Paşte din Ardeal sub comunişti

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

Vechile tradiţii pascale au reuşit să supravieţuiască în perioada comunistă, chiar printre blocurile de beton cu care bolşevicii au populat oraşele din Transilvania şi din Banat şi în ciuda ideologiei oficiale, care propovăduia ateismul.

De asemenea, în satele din zona Munţilor Apuseni, tradiţiile au continuat în ritmul lor ancestral, netulburate de noua orânduire, impusă cu tancurile de ocupanţii sovietici. Personalităţile Clujului îşi amintesc faptul că perioada Paştelui era una a bucuriei.

Sărbătoarea pascală în oraş

Consilierul local din Cluj-Napoca, Ioana Borza, a copilărit în mediul urban. Ea îşi aminteşte entuziasmul cu care participa la vopsirea ouălor de Paşte. ”Totul începea cu culesul frunzelor de ierburi, pentru decorarea ouălor. Căutam ierburi cu frunze cât mai zimţate. Le lipeam de ouăle proaspăt spălate, apoi legam totul în ciorapi vechi, pe care îi puneam în oala cu vopsea, la fiert. Utilizam atât vopsea artificială, cât şi coloranţi naturali, cum ar fi cei din frunzele de ceapă”, spune Ioana Borza. Un alt moment important era dimineaţa primei zile de Paşte. ”Părinţii ne pregătea un lighean cu apă, în care punea o frunză de urzică, un ou alb şi un bănuţ. Noi ne spălam cu acea apă, ca să fim iute ca urzica, curaţi la suflet şi la trup precum oul şi bogaţi”, spune Ioana Borza. În familia sa, în duminica de Paşte, la micul dejun era servită o mâncare specială. Este vorba de papară cu miel. ”Este un fel foarte bun. Eu îl voi pregăti şi în acest an”, a spus Ioana Borza.

Tradiţii din Apuseni

În schimb, Emilia Botezan, şefa Biroului de Relaţii Externe din Primăria Cluj-Napoca, şi-a petrecut copilăria în satul bunicilor săi, Plaiuri, din comuna Petreştii de Jos. ”Pregătirile de Paşte începeau din Duminica Floriilor. Oamenii pregăteau pupurei, adică nişte pâinici cu mai multă drojdie. Erau date de pomană, pentru sufletul morţilor.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 22 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 49 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 3 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°