Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă rundă de operaţii pe cord la Spitalul Marie Curie din Capitală. 15 copii vor beneficia de intervenţii chirurgicale

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

O echipă de medici italieni aflată la Spitalul Marie Curie din Capitală a dat luni startul unei noi runde de operaţii pe cord la copiii cu malformaţii la inimă. Pe lista specialiştilor se află în acest moment 25 de copii din toată ţara. Aceştia au vârste cuprinse între un an şi 16 ani, potrivit managerului unităţii sanitare, Daniel Buzatu.

„Copii vor fi operaţi timp de două săptămâni, dar nu vor fi operaţi toţi cei 25 care sunt pe lista de aşteptare, ci în funcţie de capacitatea spitalului şi a echipelor medicale. Toate operaţiile presupun oprirea cordului, nu putem vorbi de intervenţii mai simple sau mai complexe”, a declarat pentru adevarul.ro Daniel Buzatu, şeful spitalului.

Potrivit acestuia, echipa care va face intervenţiile este formată din trei chirurgi cardiaci, patru anestezişti şi doi perfuzionişti, o parte din ei fiind din Italia şi restul români, fie chiar din cadrul Spitalului Marie Curie sau de la instituţia de profil din Cluj. „Nu contează neaparat vârsta copiilor, cât kilogramele acestora”, a completat Buzatu.

Cinci copii, operaţi în septembrie

Operaţiile pe cord la "Marie Curie" continuă astfel, în decembrie, cu „a doua misiune" dedicată micilor pacienţi cu malformaţii congenitale, după ce, în septembrie, echipa de medici din Italia a realizat astfel de intervenţii la cinci copii, a spus vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Concret, în perioada 2-8 decembrie, la „Marie Curie” va sosi o echipă formată din patru medici şi asistenţi de la Clinica San Donato din Italia, care, împreună cu echipa de la spitalul bucureştean, va continua operaţiile începute în septembrie. De asemenea, în intervalul 8-14 decembrie, o a doua echipă, formată din 11 medici şi asistenţi din Italia, împreună cu colegii români, vor efectua alte intervenţii chirurgicale, astfel încât, în primele două săptămâni din decembri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°