Duminica trecută, undeva după ora obişnuită a prânzului, două calorifere de dimensiuni apreciabile de la parterul blocului unde mă încăpăţânez să locuiesc (dotat cu interfon care necesită folosirea cartelei inclusiv pentru ieşire şi din balcoanele căruia se vede clar Palatul Parlamentului), unul dintre ele aflat pe un perete exterior de apartament, au fost demontate şi scoase din incintă. Fără ca vreunul dintre locatarii aflaţi acasă - destui, dacă stau să mă raportez la câţi am găsit în scară după aceea privind consternaţi la ţevile care se terminau brusc şi hâd în aer - să observe, să iasă din apartament, să strige, să intervină, să reclame la sectorist, să orice. Marţi, spre seară, un prieten a descoperit, coborând pe scară (liftul nu mergea, încă nu l-au furat), dispariţia încă unui calorifer, cel de la primul etaj. Evident că poliţia dă din umeri a neputinţă, evident că nimeni din bloc nu ştie nimic, evident că vieţuitoarele din apartamentul deposedat de prezumtiva căldură exterioară, nici una dintre ele ocupat cu munca în timpul zilei, n-au auzit cum le-a şurubărit cineva la uşă. Bine că nu le-a luat contorul de gaze de pe ţeava de deasupra uşii, că săream dracu-n aer şi făceam o frumuseţe de rating televiziunilor de ştiri.

Strict în context, îmi închipui că adunătura de beton unde (cu excepţia nopţii) aproape nu mai reuşesc să ajung nu-i unicul bloc al Capitalei deposedat (organizat, pe baza complicităţii mute a locatarilor) de excesul de metal cu aparenţă nefolositoare de pe scări. Nici nu mi-a luat Dumnezeu minţile să cred că l-a pus Băsescu pe Coldea să trimită nişte băieţi să mă facă la nervii capului. Deci trec mai departe, poate-oi ajunge unde mi-am propus. Înainte să continui, fiindcă nu vreau să-mi închipui că vă frecaţi la ochi uluiţi că m-a apucat amocul şi-mi plâng nostalgic caloriferele de scară, dispensabile şi înlocuibile la nevoie, aj