Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul ne dă speranţe

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 iulie 2007 · ·

„Prinţul“ este mulţumit de ordinea în care Universitatea Craiova îşi va întâlni adversarii în sezonul următor.

Anul trecut, Universitatea Craiova începea sezonul direct cu bătăliile cele mai aşteptate de suporteri. Steaua, Rapid şi Dinamo au fost adversarii Ştiinţei în primele cinci etape ale Ligii I. Universitatea a terminat campionatul pe locul nouă, departe de pretenţiile suporterilor, dar şi ale finanţatorului Adrian Mititelu, care visează să urce cât mai rapid pe podiumul Ligii I, poate chiar în sezonul care urmează. Mai ales că programul dă apă la moară juveţilor, norocoşi la tragerea la sorţi a campionatului 2007/2008, programată ieri la sediul LPF. Ştiinţa îşi va face încălzirea cu Farul Constanţa, pe teren propriu, apoi va juca în ordine cu Poli Iaşi, CFR Cluj, Pandurii şi Unirea Urziceni. Primul meci-derbi va avea loc în deplasare, la Rapid, apoi urmează o suită de şapte meciuri normale. Disputele cu eternele rivale Dinamo şi Steaua sunt programate abia în etapele a 14-a, respectiv a 15-a. Ca şi în campionatul trecut, Universitatea Craiova va întâlni echipa cu care a jucat Poli Timişoara cu o etapă înainte.

Ştiinţa, numărul unu

La tragerea la sorţi pentru stabilirea „ţintarului“ turului Ligii I, Ştiinţa a fost numărul unu pe lista celor 18 echipe înscrise în competiţie. Apoi, şansa i-a surâs, având în vedere programul după care îşi va susţine reprezentaţiile, lucru subliniat şi de managerul Ilie Balaci. „Programul este destul de interesant şi ne dă speranţe. Toată lumea şi-ar dori să fie întreg sezonul care urmează aşa cum au fost ultimele etape din campionatul trecut. Ne-am dori să luăm nouă puncte în primele trei meciuri, aşa cum îşi doreşte toată lumea. Vom trăi şi vom vedea ce va fi. Încă o dată spun, programul este bun, jucătorii au condiţii bune şi aşteptăm totul din partea fotbaliştilor“, a spus Ilie Balaci.

@N_P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°