Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului (ADDJ) Braşov a împlinit, ieri, un an de existenţă. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că „nu numai că s-a înfiinţat, dar şi s-a apucat de treabă”.
Cea mai importantă realizare a Agen-ţiei este „conceptul de dezvoltare durabilă a judeţului Braşov” - o viziune pe termen lung a dezvoltării judeţului, relevant din punct de vedere teritorial pentru viitoarele demersuri de dezvoltare ale zonei.
Specialiştii agenţiei au împărţit judeţul în patru micro-regiuni de dezvoltare, acestea fiind formate din localităţi cu aceleaşi perspective de dezvolatre pe termen lung – Ţara Rupei, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei şi zona metropolitană a municipiului Braşov, acesta beneficiind, la rândul său, de o agenţie de dezvoltare proprie.
ADDJ Braşov a fost selectată de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru implementarea unui proiect local de dezvoltare locală, obiectivul acestuia fiind dezvoltarea zonei Rupea-Cohalm din punct de vedere al patrimoniului teritoriului ca element cheie al coeziunii şi identităţii, o abordare multisectorială şi interdisciplinară, precum şi particivitatea axată pe implicarea tuturor factorilor interesaţi în elaborarea proiectului de dezvoltare şi implementarea sa ulterioară. De asemenea, se urmăreşte crearea unui parteneriat local între factorii interesaţi din zonă, creşterea gradului de participare a comunităţii locale în procesul de dezvoltare a regiunii şi consolidarea rolului său în procesul de luare a deciziilor. Alte ţinte ale proiectului sunt îmbunătăţirea şi dezvoltarea capacităţilor necesare unui management eficient al teritoriului şi promovarea proiectului pilot şi a rezultatelor acestuia, precum şi a teritoriului, după cum spune directoprul executiv al ADDJ Braşov, Ionuţ Ţaţa.
Finanţări nerambursabile
pentru gestionarea deşeu