Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio vacanţă, trăiască fotbalul! Transferuri realizate şi mutări posibile! Analiza situaţiei din marile campionate

Publicat in Pro Sport, joi 3 ianuarie 2013 ·

Sărbătorile de iarnă au trecut, astfel că "sportul rege" poate reîncepe. Dacă în Anglia s-au disputat patru etape în ultimele 12 zile, Primera Division şi Serie A se vor relua la finalul acestei săptămâni. Ligue I revine pe 11 ianuarie, iar Bundesliga programează primele jocuri pe 18 ianuarie.

Primul român care a debutat în 2013 a fost Gabi Tamaş, în prima zi a anului, urmează Cristi Săpunaru, vineri, şi Torje, sâmbătă

Fotbalul nu prea ţine cont de calendar. Cel puţin în campionatele tari din Europa, acolo unde pauza de Anul Nou fie nu a existat, fie a fost de doar două săptămâni. În Anglia etapele de Crăciun şi Anul Nou sunt deja o tradiţie, în timp ce Primera Division sau Serie A se reiau în cursul acestui sfârşit de săptămână, după o pauză de doar două săptămâni. Doar Bundesliga, dintre campionatele mari, începe ceva mai târziu.

Premier League a fost singurul campionat care nu s-a oprit de sărbători. Ba chiar această parte a sezonului e una dintre cele mai importante pentru echipele angrenate în competiţie, patru etape fiind bifate în cursul ultimei săptămâni, o serie nebună în care orice punct pierdut poate costa scump. Marea câştigătoare a fost Manchester United, cu un egal la Swansea şi victorii cu Newcastle, WBA şi Wigan. "Diavolii" s-au distanţat la şapte puncte în fruntea clasamentului în faţa lui Manchester City, la care românul Costel Pantilimon n-a jucat niciun minut în acest sezon, fiind rezerva lui Joe Hart. Celălalt stranier care evoluează în Premier League, Gabriel Tamaş, a fost titular în ultimele două meciuri ale lui West Bromwich, ambele pierdute de echipa din Midlands, scor 0-2 cu Manchester United, pe 29 decembrie, şi 1-2 cu Fulham, în prima zi a anului. Până în acest moment, fundaşul în vârstă de 29 de ani a strâns 10 prezenţe în tricoul lui West Bromwich Albion, echipă care ocupă locul 7 în Anglia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°