Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căruţaşii, la muncă în folosul comunităţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 8 august 2011 ·

Posesorii de căruţe care sunt prinşi circulând în Craiova şi sunt sancţionaţi au posibilitatea să lucreze în folosul comunităţii în cazul în care nu pot să-şi plătească amenda

Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, adoptat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 319/2009, modificată în iunie 2011, a scos în afara legii circulaţia căruţelor pe teritoriul oraşului. Hotărârea a intrat în vigoare pe 25 iulie, iar Poliţia Locală a început deja să dea sancţiuni, având ca literă de lege art. 29 din actul normativ menţionat, în care se specifică următoarele: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 de lei pentru persoane fizice accesul şi deplasarea în municipiul Craiova cu vehicule cu tracţiune animală, cu animale de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi cu animale izolate sau în turmă“.

Primele amenzi au şi apărut. În intervalul 3 - 5 august, Poliţia Locală a aplicat 14 amenzi în cuantum de 1.000 de lei pentru căruţaşii prinşi pe străzile oraşului. „De când a intrat în vigoare hotărârea consiliului local, pe toţi cei care erau cu căruţe i-am oprit, dar nu i-am sancţionat, ci i-am informat despre amenzile pe care le vor primi dacă mai circulă prin oraş. Ei sunt, în mare, cam aceiaşi. Îi ştim, pentru că vin mereu cu căruţele să caute prin şantiere după tot felul de lucruri. I-am avertizat de atunci, dar efectul a fost zero. Aşa că am trecut la sancţiuni, iar în trei zile am amendat 14 căruţaşi, fiecare cu suma de 1.000 de lei“, a precizat directorul Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu.

La mâna instanţei

Cei amendaţi au posibilitatea să plătească jumătate din sumă, dacă o achită în 48 de ore, dar şansele ca ei să facă acest lucru sunt minime, ţinând cont că majoritatea nu au venituri. Pentru cei care nu pot să plătească, autorităţile sus

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 51 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 18 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 40 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 30 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 23 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°