In prima jumatate de ora, spiritele au fost mai agitate, dar, in final, s-au linistit. Nici parintii, nici copiii nu prea stiau ce vor Ieri, au primit repartitii cei 483 de candidati care au promovat examenul de capacitate. Din pacate, cei care aveau primele trei medii, Adina Luiza Moise - 8,61, Marilena Zainea - 8,60 si Raluca Balaban - 8,59 nu s-au prezentat, desi au fost asteptate mai bine de jumatate de ora. La ora 9.00, in fata intrarii in sala de sport a Scolii nr. 4 "Al.I.Cuza", peste 200 de persoane se imbulzeau sa intre, netinind cont de ceea ce anuntau organizatorii, anume ca inscrierea se va face in ordinea mediilor, indiferent cine ajunge primul la usa. Dupa indelungi insistente ale inspectorului scolar general Viorel Mortu, parintii si copiii au inteles ca se va intra in ordinea mediilor si nu au de ce sa se calce in picioare unii pe altii. In ordinea mediilor, au intrat apoi, pe rind, in grupe de cite zece, candidatii prezenti in fata salii de sport. Surprinzator, desi parintii pareau foarte hotariti dimineata, cind se vedeau in sala, nu stiau ce sa aleaga. Dezorientati, intrebau, la fiecare birou, "Aici, ce aveti?", daca mai sint locuri la liceu, dupa care stateau, discutau si, intr-un tirziu, se inscriau, afisind o mare dezamagire. Altii, care venisera hotariti, s-au inscris rapid acolo unde doreau, bucurindu-se ca au reusit ce si-au propus, macar in cel de-al 12-lea ceas. In prima ora, deja, s-au ocupat locurile de la scoala profesionala de la Colegiul Economic si locurile de la licee. Pe linga cele 5 locuri de la seral, de la "Edmond Nicolau", au mai aparut inca doua, la liceu, cursuri de zi, un loc la "Edmond Nicolau" si un altul, la "Panait Istrati". Acestea s-au eliberat pentru ca elevii repartizati au dorit sa se transfere la scoala profesionala. S-au terminat, ieri, inscrierile doar la "Istrati" si Liceul din Maxineni. Locurile disponibile, ast