Mama lui Radu Ionescu, călcat de tanc în timpul Revoluţiei din Bucureşti, îi împodobeşte mormântul cu crenguţe de brad, în fiecare an, în decembrie De câteva ori, pe parcursul discuţiei, a fost gata să izbucnească în lacrimi. Apoi ne-a adus un sac din plastic în care păstrează şi azi hainele copilului ei. Cele pe care le purta atunci când a fost ucis. Totul se învârte în jurul cifrei 17. Au trecut 17 ani de la Revoluţie. Când a murit, Alexandru Radu Ionescu avea 17 ani. Mai mult decât atât, ora 17.00 i-a fost fatală. Una dintre primele victime ale tragicelor evenimente petrecute în Bucureşti, în 1989. Iar mama lui, Ioana Ionescu, nu ştie nici azi cine sunt ucigaşii copilului său. Vrea să-i cunoască. Doar ca să-i ierte.
Batem cu o oarecare strângere de inimă la uşa apartamentului dintr-un bloc din cartierul bucureştean Titan. Ne deschide o femeie cu ţinută distinsă. Anii şi necazurile aproape că nu i se văd pe faţă. Ba da, dacă te uiţi mai atent în ochii ei, îi citeşti durerea. Am convins-o cu greu, într-o discuţie telefonică anterioară, să stea de vorbă cu noi. "De prea multe ori am vorbit, ani la rândul", ne-a spus iniţial mama lui Radu. În fine, ne-a primit cu cafele, apă minerală şi mandarine. Ne arată şi numeroasele ziare şi reviste în care s-a scris pe larg, după 1990, despre drama băiatului ei. Într-un colţ al sufrageriei, e aşezată fotografia băiatului.
A simţit clipa în care i-a murit fiul
Discuţia se leagă uşor, în ciuda atmosferei apăsătoare. Numai cine are copii ştie cât de greu e să vorbeşti cu cineva despre lumina ochilor săi care a trecut în nefiinţă. Deşi se vede cât îi este de greu, Ioana Ionescu se întoarce din nou în timp, în ziua de 21 decembrie 1989. Ne spune că a simţit exact momentul în care copilul său "a plecat de pe pământ". Ştie sigur că 17.30 a fost ora fatidică. "Eram acasă. Tocmai venisem de la muncă. Am simţit în acel m
