Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Angajaţii Primăriei Târgu-Jiu se deplasează cu o Dacie ruginită

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

O Dacie veche de 13 ani cu găuri în podea şi în praguri, cu instalaţia electrică defectă şi care produce un zgomot asurzitor, aceasta este singura maşină cu care angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Târgu-Jiu se deplasează pe teren.

Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu se deplasează pe teren cu o Dacie de 13 ani ani, ruginită, cu defecţiuni la instalaţia electrică şi cu toba spartă, astfel încât produce un zgomot puternic. Este singura maşină a instituţiei şi chiar directoarea Teodora Ciobanu merge cu aceasta. Dacia a aparţinut Serviciului Român de Informaţii, care a casat-o, după care automobilul a stat cam un an prin curtea primăriei. A fost repartizată în urmă cu trei ani Direcţiei de Asistenţă Socială. Salariaţii instituţiei îşi riscă şi viaţa pentru că de vreo două ori maşina a luat şi foc. „S-a aprins la brichetă şi la ştergătoare Am stins la timp şi nu s-a întâmplat nimic. Maşina merge, dar mai cade câte o bujie şi se mai strică şi motorul. Are pragurile ruginite“, spune Petre Enculescu şoferul Daciei.

Se deplasează cu maşina doar în afara oraşului

Maşina nu a fost niciodată reparată capital pentru că Direcţia de Asistenţă Socială nu dispune de bani. Din acest motiv, petele de rugină au apărut peste tot. Mai mult decât atât, salariaţii se deplasează cu maşina doar în locurile mai îndepărtate, pentru că suma alocată pentru procurarea benzinei este de 400-500 de lei pe lună. „Nu avem fonduri ca să alocăm o sumă mai mare pentru maşină. Salariaţii merg cu maşina doar la cazurile din afara oraşului, în rest merg cu mijloacele de transport în comun sau pe joc. Trebuie să ne descurcăm să ne descurcăm cu maşina asta că nu am avut voie să facem achiziţii şi cred că anul viitor tot în această situaţie ne vom afla“, a precizat Teodora Ciobanu.

Activitate vastă

Activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 23 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°