Spectaculoase sunt de cele mai multe ori lucrurile ce tin de exterior, suprafata, nu ceea ce se petrece in adancime. Dar ca se poate face un spectacol, si nu unul oarecare, din constiinta unui om o Spectaculoase sunt de cele mai multe ori lucrurile ce tin de exterior, suprafata, nu ceea ce se petrece in adancime. Dar ca se poate face un spectacol, si nu unul oarecare, din constiinta unui om o demonstreaza cea mai noua productie a Teatrului de Stat din Oradea - Shoah.Versiunea Primo Levi -, semnata de regizorul Mihai Maniutiu. Dupa Electra, deja un succes recunoscut al acestui teatru, purtand aceeasi semnatura, Shoah e un nou prilej de propulsare a trupei oradene in prim-planul miscarii teatrale de la noi. Si nu numai de la noi, fiindca noul spectacol are cel putin tot atatea sanse ca Electra (care dupa turneul din Coreea de Sud va pleca in primavara la Florenta) sa fie chemat peste granite. Titlul poate parea complicat, dar e de fapt foarte simplu: Shoah inseamna Holocaust, iar restul nu face decat sa precizeze ca felul in care descrie scriitorul Primo Levi experientele prin care a trecut in lagarul de la Auschwitz nu este decat al lui. O precizare aproape jurnalistica, si asta nu intamplator, ci fiindca spectacolul lui Maniutiu pleaca de la o serie de Conversatii si interviuri cu Primo Levi (traducerea Anca Maniutiu) si nu de la celelalte scrieri ale acestuia (dintre care doua, Mai este oare acesta un om si Armistitiul, au aparut recent la Polirom). Vocile jurnalistilor care il intervieveaza (in spectacol Mariana Presecan, Suzana Macovei, Doru Presecan) sunt, intr-un fel, cele ale constiintei scriitorului, asa cum jurnalistul ar trebui sa fie o constiinta a societatii din care face parte. Departe de a fi insa o constructie arida, cu tenta teoretica, aceasta "versiune" e adusa in scena sub forma unui vis plin de semnificatii. Un vis in care o sina de cale ferata trav