Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare asigurator pentru riscuri comerciale nu mai operează în Grecia

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 mai 2012 ·

Cel mai mare asigurător pentru riscuri comerciale la nivel mondial, Euler Hermes, societate controlată de grupul german Allianz, a decis să nu mai asigure exporturile în Grecia, din cauza pericolului sporit ca furnizorii să nu mai fie plătiţi în cazul în care statul elen va fi nevoit să iasă din zona euro.

"Euler Hermes a decis să nu mai asigure livrările în Grecia, în viitorul previzibil", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters.

El a precizat că Euler Hermes va onora contractele existente, dar nu va mai subscrie noi poliţe, decizia urmând să fie revizuită de îndată ce situaţia se va îmbunătăţi.

O ieşire a Greciei din zona euro ar obliga companiile elene să revină la drahmă, care se va deprecia drastic faţă de euro. Acest fapt ar limita capacitatea importatorilor greci să achite facturile în euro, provocând furnizorilor europeni pierderi mari.

Asigurătorii pentru riscuri comerciale îşi evaluează expunerea la Grecia, înainte de alegerile parlamentare de pe 17 iunie, din cauza temerilor că partidele care se opun măsurilor de austeritate prevăzute în programul internaţional de susţinere ar putea câştiga scrutinul, ceea ce ar putea duce la ieşirea ţării din zona euro.

"Este un moment de cumpănă. Toată lumea urmăreşte ce se întâmplă şi încearcă să facă planuri de protecţie", a declarat Richard Talboys, director pentru riscuri politice şi comerciale la brokerul de asigurări Willis.

Asigurătorii pentru riscuri comerciale şi-au redus expunerea şi la Spania şi Italia, deşi nu există un pericol imediat ca acestea să iasă din zona euro, a declarat Vincent McCue, director la brokerul de asigurări Marsh.

Aceşti asigurători au fost criticaţi în timpul crizei din 2008, pentru că au refuzat să mai încheie contracte de asigurări, întrerupând lanţurile de furnizori şi obligân

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°