Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pandurii şi Universitatea vor supremaţie în Oltenia

Publicat in Adevarul, duminică 3 mai 2009 ·

Pandurii şi Universitatea Craiova se bat deseară pentru obiective diferite, dar şi pentru a arăta care este cea mai bună echipă din Oltenia. Va fi a opta întâlnire dintre cele două formaţii, fiecare trecându-şi în cont trei victorii şi o remiză. În această seară, stadionul „Municipal“ din Târgu-Jiu va fi arhiplin. Ştiinţa se va lupta cu Pandurii pentru puncte şi prestigiu. Gorjenii trag să se depărteze de locurile retrogradabile, iar craiovenii să prindă cupele europene. Rezultatul va dovedi însă şi care dintre cele două echipe a fost mai bună în acest sezon. Universitatea s-a impus cu 2-0 în tur, pandurii s-au revanşat la puţin timp în Cupa României (scor 4-1).

Cu cine vor ţine însă oltenii deseară? La această întrebare răspunsul se va afla doar după fluierul de început al centralului Radu Petrescu. Faţă de confruntările anterioare, derbiul nu pare marcat de tensiuni. Gazdele, în frunte cu preşedintele Marin Condescu, au dat dovadă de fair-play, recunoscând că între Ştiinţa şi Pandurii nu se poate pune niciodată semnul egal. Asta pentru că „oltenii au crescut cu Universitatea, iar suporteri ai echipei din Târgu-Jiu nu pot fi decât cei care cresc acum pe lângă echipă“, după cum a precizat Condescu. „Sper să fie un meci frumos şi să câştige cel mai bun“, a adăugat acesta.

Mititelu se teme de Cârţu

Universitatea Craiova are şansa, în cazul unei victorii, să urce pe locul patru, iar apoi să-şi consolideze această poziţie, având în vedere că vor urma meciuri cu echipe slab cotate, Gaz Metan, Otopeni şi Buzău. Craiovenii se tem însă de disputa din această seară, cel puţin aşa susţine patronul echipei, Adrian Mititelu: „Ne aşteaptă un meci greu la Târgu-Jiu. Cârţu ne cunoaşte mai bine decât pe Pandurii. Mereu a vrut să arate Craiovei că el e cel mai bun antrenor. Şi un punct va fi bun“.

Ilie Balaci este însă de altă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 29 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 47 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 55 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°