Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul naţional la români: "E frumos la Poiana Braşov, dar trebuie să fii patriot ca să vii aici. Preţurile sunt mari"

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Sute de schiori alunecau pe pârtiile înzăpezite, la instalaţia de telegondolă turiştii se îngrămădeau la coadă, parcările din apropierea domeniului de schi erau pline, iar la terase şi în restaurante nu mai găseai niciun loc liber. Aşa arăta Poiana Braşov săptămâna trecută, joi, când pensiunile şi hotelurile au fost luate cu asalt de turiştii care profitau de ultimele zile de vacanţă. Nu doar românii se bucurau de zăpada din staţiunea montană, ci şi moldoveni, ucraineni şi francezi.

"Am venit pentru o zi în Poiană. În încercarea de-a ne caza am găsit toate camerele ocupate, aşa că seara ne întoarcem în Bucureşti. Este frumos în Poiană, dar tot la Austria îmi este gândul, unde este mai ieftin şi sunt sute de kilometri de pârtie", a spus Victor Vlanga, administrator la o firmă, care schia joi pe pârtiile din Poiană, alături de fiica lui, cu câteva zile înainte ca ea să înceapă şcoala.

Un abonament pe zi la instalaţiile pe cablu din Poiană costă 135 de lei

El spune că tarifele pentru abona­mentele la instalaţiile pe cablu sunt mari comparativ cu cele din staţiunile austriece raportat la oferta de pârtii de schi. Un abonament de o zi în Poiană, ce oferă acces la instalaţiile pe cablu, costă 135 de lei (31 de euro) pentru un adult şi 75 de lei (17 euro) pentru un copil.

Spre comparaţie, în Ischgl/Samnaun, care se întinde din Austria în Elveţia şi în care Victor Vlanga a fost de mai multe ori la schi, tarifele sunt mai bune raportat la servicii, după cum spune el. În această zonă de schi, unde sunt 43 de instalaţii pe cablu şi un domeniu schiabil de 238 de kilometri de pârtie (11 kilometri are cea mai lungă pistă), preţul unui ski pass pe zi este de 42,5 euro pentru un adult, potrivit datelor de pe site-ul ischgl.com.

"Nu cred că îi putem prinde pe austrieci din urmă. În Austria cu 800 de euro stau două persoane şase zile în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 43 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 26 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 43 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum o ora
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°