Premiera unui excelent film al regizorului Florin Iepan a născut din nou un val de reacţii. Ca de obicei, atunci când se atinge, cel mai sacru tabu posibil, temetica Holocaustului.

Subiect multă vreme ocultat, masacrarea populaţiei civile - în mare majoritate evrei - din Odessa ocupă un rol aparte pe harta actelor de violenţa extremă ale capitolului românesc al Holocaustului.

Faptul că s-a petrecut în afara teritoriului românesc, mai departe de centrul Puterii, a facilitat uitarea, „ascunderea” sa chiar mai mult decât alte tragedii ale acestui capitol.

Pentru cine nu ştie – şi mai ales nu vrea să ştie - este foarte simplu, ca „pretextul depărtării” sau “extrateritorialităţii” evenimentului să fie luat în seamă. E vorba de Odessa, de Ucraina, deci ce s-a întâmplat acolo, nu are legatura cu România, unde se poate spune, cu seninătate , precum profesorul Vladimir Iliescu, recent aplaudat de “nemuritorii” academicieni, că nu a fost Holocaust”. Basarabia şi Bucovina …mai greu pot fi ocolite, dar cu un „minim” efort… se poate tăcea! Mai dificil cu masacrele de la Iaşi din zilele de 27-29 iunie 1941, dar şi aici se poate găsi o soluţie: se minimalizează cifrele, se arată acuzator spre ocupantul german - care nu era ocupant, ci aliat - dar cine mai face deosebirea...Apoi se mai spune că era război şi haos, şi se rezolvă problema. Mai ales că exista un „public-ţintă” gata convins, pregătit de ani de zile de tăcere şi „uitare statal organizată” că să folosesc formula politologului Michail Shafir.

Astfel, ca readucerea unui nou subiect “antipatic” in memoria colectiva este primita cu ostilitate. Cu atit mai mult, cu cit problema depaseste problematica specifica a Holocaustului, cu incarcatura sa etnica. Este vorba si de imaginea armatei romane ca armata de ocupatie. Evenimentele de la Odessa clatina un cliseu, la care a lucrat mult propaganda din varii p