Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei: Trebuie prelungite termenele de prescripţie cel puţin pentru faptele grave

Publicat in Romania Libera, joi 22 martie 2012 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, joi, că propune numirea oamenilor obişnuiţi în comisiile de disciplină care analizează şi sancţionează abaterile disciplinare pentru magistraţi, ea pronunţându-se de asemenea pentru prelungirea termenelor de prescripţie cel puţin pentru faptele grave, relatează Mediafax.

"În ceea ce priveşte integritatea şi curăţarea sistemului judiciar, aceasta este în mâna consiliilor judiciare şi nu putem spune că şi-au făcut treaba în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor disciplinare. De aceea propun ca această putere să fie dată oamenilor. Dacă avem încredere în oameni să-şi aleagă primarii, preşedintele, parlamentarii, atunci să avem încredere şi să-i punem în comisiile de disciplină care analizează şi sancţionează abaterile disciplinare pentru magistraţi. Şi asta ca să nu aducem politicul în discuţie", a spus Macovei, într-un discurs rostit la o conferinţă.

Ea s-a pronunţat de asemenea pentru prelungirea termenelor de prescripţie. "Trebuie să prelungim termenele de prescripţie cel puţin pentru faptele grave, unde intră şi corupţia şi crima organizată, frauda. Avem cele mai scurte termene de prescripţie din statele UE", a spus Macovei.

Europarlamentarul PDL a spus că România şi Bulgaria sunt singurele ţări care au un termen de prescripţie special, "adică şi în ultima fază a procesului, în recurs, se poate împlini termenul de prescripţie şi persoana scapă".

"Revin, trebuie prelungite termenele de prescripţie cel puţin pentru faptele grave", a insistat ea.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, joi, că propune numirea oamenilor obişnuiţi în comisiile de disciplină care analizează şi sancţionează abaterile disciplinare pentru magistraţi, ea pronunţându-se de asemenea pentru prelungirea termenelor de prescripţie cel puţin pentru faptele grave, relatează Mediafax.

"În ceea ce priveşte in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 52 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 38 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 44 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 48 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°