Desi "resorturile simpatiei romanilor fata de cultura manelei" sunt in crestere - isi continua analiza etnomuzicologul Marin Marian Balasa -, acestia "nu-si amelioreaza si parerile, prejudecatile sau resentimentele pe care le au fata de tigani." De unde atunci iubirea vecina cu "juissarea" a majoritatii romanesti pentru manea? Pe de o parte, se pare ca "majoritatea populatiei Romaniei are o conformatie psihospirituala care corespunde cu sentimentele, ideile, imaginile, formele de exprimare versificata si pattern-urile muzicale care caracterizeaza orientalista, melismatica, senzuala, vitalista, impudica si zdrobitoarea manea." Suntem cu alte cuvinte un popor oriental. Dar acelasi popor exista si in secolul al XIX-lea sau in anii interbelici. Ce s-a intamplat in ultimii cincizeci de ani, cu extensie in ultimii paisprezece? Aflam ca "maneaua si-a inceput succesul in subteranul folclorismului de parada, al falsei veselii celebrate de Cantarea Romaniei", iar in 1990 a devenit adevaratul, autenticul folclor al majoritatii romanilor. Activistii culturali de astazi nu au priceput faptul ca nici tiganii, cu maneaua lor, n-au nicio vina, nici romanii care cultiva respectivul gen. De vina este politica culturala a Romaniei, totdeauna de un nationalism etnocentric, purist, dar fad, care a obligat natia sa se identifice in folclorul oficial, muzeal, rafistolat, paseist-demodat (...). In climatul acestei serbezeli, maneaua a venit cu ceva viu si s-a impus ca forma de celebrare vartoasa." In consecinta, maneaua tiganeasca "este o creatie romaneasca, in sensul ca, sau deoarece, este una dintre consecintele politicilor culturale romanesti."

Mai grav este "ce se petrece cu limba romana" pana nu demult, "pazita de legiuni de filologi pregatiti ca o militie (fie ea lingvistica), limba romana si-a pierdut orice accente sau pulsiuni lubrice, vitaliste, temperamentale. A inlemnit