Cu un „unsprezece“ diferit faţă de etapa trecută, oltenii vor să-i îngenuncheze pe „englezii“ lui Dan Petrescu, pentru a readuce liniştea în Bănie.
Cele trei puncte ale meciului de astăzi, importante pentru ambele combatante, sunt vitale pentru olteni, aflaţi într-o situaţie destul de critică, în ultimele trei meciuri fiind înfrânţi. Ştiinţa nu are decât varianta victoriei, iar pentru asta elevii lui Balaci şi Cioroianu trebuie să se autodepăşească, să joace aşa cum le-a tot spus în ultimele zile „Prinţul“, adică acea mentalitate oltenească tradiţională ar trebui să reînvie pe „Ion Oblemenco“. „Vreau să le transmit acea răutate pe care eu o avem ca jucător. Luptam şi muream pe teren. Asta trebuie s-o facă şi ei! (...) Vineri (astăzi - n.r.) nu avem loc de întors, ne facem calcule doar pentru victorie“, a afirmat „Prinţul“.
Schimbarea la faţă Ştiinţei
Primul „11“ al oltenilor va fi astăzi diferit faţă de jocul de la Târgu Jiu, antrenorii gazdelor confruntându-se cu probleme de lot din cauza suspendărilor dictate de patron, care vor conta în economia jocului, plus că şi Baird a primit o etapă suspendare după cartonaşul roşu văzut în partida cu Pandurii. În aceste condiţii, n-ar fi exclus ca Stoianof şi Pîrvu să joace chiar din primul minut.
„Vrem în Europa!“, aceasta-i dorinţa şi a ialomiţenilor de la Urziceni, iar după ultimul meci din campionat, 4-1 cu Poli Timişoara, echipa sponsorizată de Primăria din Voluntari are aere de UEFA deoarece, după primele patru etape, Unirea este situată pe un loc 5, care înseamnă accederea în Cupa UEFA. Şi trebuie recunoscut faptul că elevii „Bursucului“ sunt în formă şi practică un joc agresiv, în sensul bun al cuvântului, ca atare meciul de astăzi este dificil pentru Universitatea.
Până la sfârşitul sezonului mai este însă destul de jucat şi multe echipe, inclusiv Craiova, pot redresa situaţ