Preşedintele iese din hipermarket. Este îmbrăcat lejer şi trage un cărucior plin pe sfert. La uşă, ciopor de ziarişti. Sunt nerăbdători să-l întrebe una, alta pe şeful statului. Să-i ia pulsul, să-i afle părerile. Domnul Băsescu râde, afabil şi pus pe şotii. I-a trecut ţâfna de odinioară. Nu mai ciordeşte telefoane şi nu se mai ciondăneşte cu “găozarii” şi “ţigăncile împuţite”. Atunci nu-l slăbiseră puterile. Dimpotrivă, stăpânea totul, cu mână forte, cine să i se împotrivească ? Ehe, ce vremuri !.... Acum are chef de glume. Împarte fătucelor şi băieţandrilor de la gazete ba o portocală, ba o cutie cu bere. “Ia de la Băsescu !” , se amuză actorul de la Cotroceni. Rolul îl prinde de minune. ”Cum este relaţia cu Ponta ?”, întreabă cineva. “Foarte corectă”, vine prompt răspunsul. “Cât interesele converg în folosul României”, adaugă imediat, ca nu cumva să se înţeleagă altceva. Între cei doi, cândva adversari, se găseşte România. Motivul armoniei temporare, dar şi al adversităţii declarate public. O Românie care dezbină şi uneşte, deopotrivă, politicieni şi cauze. În numele ei se adună şi se desfac alianţe şi prietenii politice, se leagă şi se dezleagă majorităţi parlamentare. România, pretextul patriotic pentru orice socoteală electorală. România, pretextul patriotic pentru orice ticăloşie. Deunăzi, tânărul pesedist valora cât două cepe degerate în ochii discreţionarului jupân din Deal.
Un “iresponsabil” care nu va pupa în veci vreo dregătorie înaltă din mâna-i domnească. Vremurile au cârmit-o brusc, râzându-şi de vechii duşmani. Măcar în ochii gloatei. Azi, ei sunt parteneri pentru ... România şi învaţă împreună neologismul “coabitare”. Prins la mijloc, premierul va trebui să lucreze, deocamdată, cu doi preşedinţi. Fiindcă amândoi l-au desemnat să formeze cabinetul reparaţiilor sociale. Instituţional, Traian Băsescu, formal, Crin Antonescu. “Dar guvernul va
