Şeful misiunii FMI la Kiev, Ceyla Pazarbasioglu, spune că majorările salariale de 20%, prevăzute în noua lege a salariilor din Ucraina, nu pot fi susţinute de economie, în condiţiile în care ar genera costuri de 7% din produsul intern brut. Sursa: Reuters
Aplicarea legii va accelera inflaţia, iar Guvernul va trebui să opereze concedieri masive în sectorul public, avertizează oficialul FMI, transmite Mediafax. Pentru a compensa inflaţia, FMI a aprobat majorarea salariilor şi a pensiilor cu 10% anul viitor.
Ucraina întâmpină dificultăţi în refacerea stocurilor de gaze pentru iarnă. Până la finele acestei săptămâni, cel mai mare importator de gaze, Naftogaz, trebui să achite către Gazprom suma de 500 de milioane de dolari, în contul gazelor folosite în luna octombrie. Ieri, conducerea Naftogaz a recunoscut că nu dispune de aceşti bani.
Premierul rus Vladimir Putin a cerut UE să ajute Ucraina să depăşească situaţia actuală. În caz contrar, în această iarnă, consumatorii europeni s-ar putea confrunta cu o nouă criză a gazelor.
Din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu gripă nouă, preşedintele Ucrainei a semnat decretul prin care situaţia actuală este considerată o “ameninţare la securitatea naţională”, solicitând sprijinul statelor lumii, pentru a o depăşi.
CITIŢI ŞI:
Putin către UE: Daţi un amărât de miliard pentru gaze