Preşedintele PSD Victor Ponta, desemnat premier de către preşedintele Traian Băsescu, deţinea până pe 7 martie mai multe apartamente într-un imobil din strada Jiului, din zona de nord a Capitalei.
El a vândut două apartamente către o persoană fizică, Ionuţ Speteanu, de pe urma cărora a câştigat 210.000 de euro, conform declaraţiei sale de avere. În imobilul respectiv, Ponta mai deţine două apartamente, unde fucnţionează cabinetul de avocatură pe care îl deţine.
Ponta mai deţine un teren intravilan de 1.371 de metri pătraţi în comuna Baia de Fier, din judeţul Gorj, pe care l-a cumpărat în 2006. Aici are şi o casă de locuit de 63 de metri pătraţi. În Bucureşti, Ponta mai deţine un apartament cumpărat în 2012, de 94,88 de metri pătraţi.
Şofer pasionat, premierul Ponta deţine şi un Mitsubishi Lancer Evo, fabricat în 2008, pe care şi l-a cumpărat în leasing şi pentru care plăteşte, până în 2013, 33.000 de euro.
În conturi, Ponta a declarat că deţine 1.092 euro şi aproximativ 61.000 de lei.
Salariul de deputat pe 2011 al lui Victor Ponta a fost de 50.784 de lei, adică în medie 4.232 de lei pe lună (aproximativ 1.058 de euro, la un curs mediu de 4 lei pe euro).
Salariul soţiei sale, Daciana Sârbu, primit ca europarlamentar la Bruxelles, a fost mult mai mare: 72.963 de euro pe 2011, adică 6.080 de euro pe lună.
Preşedintele PSD Victor Ponta, desemnat premier de către preşedintele Traian Băsescu, deţinea până pe 7 martie mai multe apartamente într-un imobil din strada Jiului, din zona de nord a Capitalei.
El a vândut două apartamente către o persoană fizică, Ionuţ Speteanu, de pe urma cărora a câştigat 210.000 de euro, conform declaraţiei sale de avere. În imobilul respectiv, Ponta mai deţine două apartamente, unde fucnţionează cabinetul de avocatură pe care îl deţine.
Ponta mai deţine un teren intravilan de 1.371 de