Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI), condus de Dan Nica, a demarat o procedura interna de achizitii de servicii juridice in vederea finalizarii vanzarii pachetului de actiuni detinut de stat la Romtelecom, conform unui anunt postat luni de minister. Contractul are o valoare estimata fara TVA cuprinsa intre minim 128.000 lei si 500.000 lei, iar durata acestuia este de 2 ani de la data semnarii acordului cadru.
"Obiectivul principal al contractului de achizitie publica este de a achizitiona servicii de asistenta, consultanta si/sau reprezentare juridica a ministerului pe tot parcursul procesului de privatizare, inclusiv in relatia cu consultantul, banca de investitii sau consortiul format dintr-o banca de investitii si consultant juridic, care sa aiba capacitatea de a presta si servicii de investitii financiare pe piata de capital", se arata in documentatia de atribuire (vezi detalii in documentul atasat).
Data limita pentru depunerea ofertelor este 6 septembrie 2013. In aceeasi zi va avea loc si deschiderea ofertelor. Criteriul de atribuire a contractului este "pretul cel mai scazut".
Amintim ca Guvernul a adoptat in sedinta din 24 iulie 2013, o Hotarare care prevede reluarea finalizarii procesului de privatizare a Romtelecom prin vanzarea pachetului minoritar de actiuni pe care Statul Roman, prin Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI), le detine in companie. Aceste actiuni au o valoare nominala de 10 lei fiecare, echivalentul sumei de 146.460.920 lei, reprezentand in total 45,99% din capitalul social al Romtelecom. Actionarul majoritar al Romtelecom este OTE, care detine 54,01% din actiuni.
Hotararea prevede selectarea de catre Ministerul pentru Societatea Informationala, in conditiile legii, a unui consultant specializat, banca de investitii sau consortiu format dintr-o banca de investitii si consultant