Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrarile la soseaua de centura din zona Patrauti, blocate ieri de 40 de persoane

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 2 noiembrie 2010 ·

Costul total pe care statul roman urmeaza sa-l achite celor 132 de titulari de parcele din zona se ridica la peste doua milioane de euro n prefectul judetului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat ca toti cei care au de primit bani de pe urma exproprierilor vor intra in posesia sumelor asa cum prevede hotararea de guvern care a fost aprobata. Aproximativ 40 de persoane care detin terenuri in comuna suceveana Patrauti au blocat in cursul zilei de luni lucrarile la soseaua de centura a Sucevei. Ei sunt proprietarii unor terenuri aflate in apropierea DN 2, la cativa kilometri de iesirea din Suceava si sunt nemultumiti de faptul ca nu si-au primit inca banii din exproprierile pentru terenurile pe care le-au cedat in vederea constructiei soselei. Sucevenii sustin ca s-au aflat in nenumarate randuri in audiente la conducerea judetului, insa cererile lor referitoare la despagibiri nu au fost solutionate. Intre acestia, o parte sustin ca lucrarile pentru soseaua de centura au fost incepute pe parcelele lor desi inca nu au primit actele de expropriere, iar altii se declara nemultumiti ca, desi au aceste documente in mana inca de pe 23 septembrie, nici pana acum nu au primit banii. Cele 40 de persoane au intrat pe terenurile pe care au inceput deja lucrarile la soseaua de centura si au blocat utilajele folosite la constructie, solicitand constructorului sa nu inceapa lucrul. Daca primul tronson al soselei de centura are ceva mai mult de trei km, al doilea tronson pentru care s-a finalizat documentatia pentru exproprieri masoara aproape 2,5 km si pleaca de la drumul european 85, din zona Patrauti, pana peste raul Suceava, pe raza comunei Scheia. In total, ar trebui despagubiti 132 de proprietari pe parcelele carora este construit acest sector al soselei de centura, pe o suprafata de 135.404 mp. Costul total pe care statul roman urmeaza sa-l achite celor 132 de titulari de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 50 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Când și cum pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii private

Adevarul acum o ora
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a făcut marți o serie de precizări privind modalitatea și termenele la care pit fi retrași banii din Pilonul II de pensii private.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum 25 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°