"Sărăcia e imposibilitatea de a trăi fără să numeri", zicea undeva Pascal Bruckner. Sigur, are dreptate, dacă e să te gândeşti că lipsurile te fac să te gândeşti, chinuitor, cum se pot împărţi două paie la trei măgari, câţi paşi faci până la staţia de tramvai - în termeni de tocire a pingelelor -, cât timp mai e până la salariu sau, de ce nu, câte zile mai are de trăit capra vecinului. Ei bine, de pe pajiştea lină şi neclintită a acestei sărăcii care e starea noastră de normalitate, m-am apucat să număr premii literare, la noi şi la vecini. Să văd cât atârnă în materie de bani sau de prestigiu.
Premiile literare sunt, fără doar şi poate, o extraordinară maşină de vânzări. Motoarele lor au desigur capacitate cilindrică diferită şi antrenează efecte cuantificabile. Există premii care vând o carte (cele care recompensează o operă individuală, de tip Booker sau Goncourt), sau care vând un autor (de tip Nobel), premii ce vând peste hotarele ţării în care sunt acordate sau doar înlăuntrul lor. Potrivit unei anchete publicate în "Le Figaro littéraire" cu vreo doi ani în urmă, în Franţa, premiul care vinde cele mai multe exemplare dintr-o carte este Goncourt - 400.000 de bucăţi. E vorba de absorbţia naţională a cărţii, fără să punem la socoteală traducerile ulterioare. Eticheta roşie cu Goncourt îngăduie cărţii premiate să pătrundă în hypermarketuri şi să aibă o difuzare glorioasă în toate marile lanţuri de librării. E un alt fel de a spune că francezii au încredere, aproape totală, în competenţa juriilor literare profesioniste, dar şi în probitatea şi preocuparea pentru valoare a juriilor de cititori neprofesionişti, ca în cazul Elle, Inter şi Goncourt des lycéens.
Renaudot vinde de două ori mai puţin decât Goncourt, adică aproximativ 220.000 de exemplare. Pe locul trei e Femina, cu 155.000 de unităţi. Urmează, în ordine, Le Goncourt des lycéens, 125.000 de e