Incerc aici un raspuns succint la stupida intrebare privitoare la cistigul lecturii. Daca bucuria de a citi, placerea rafinata pe care o carte ti-o poate provoca este un atu al celor alesi, sa vedem cum "se scoate" un tinar pierzindu-si timpul, spre hazul amicilor, in compania desueta a unui op. De vreo cinci ani, de cind imi bat capul pe la seminarii cu studenti indolenti si, mai ales, galese studente, caznindu-ma sa ii/ le conving ca a deschide o carte nu reprezinta un gest rusinos, care trebuie comis in deplina discretie, pentru a nu deveni ciuca batailor de joc ale colegilor, am fost pus mai mereu in situatia de a da, pe loc, un raspuns la intrebarea, brutala prin directetea ei: "Dar mie ce-mi iese daca citesc o carte?". Ce ii poti raspunde unei tinere in care viata da pe dinafara, preocupata de tentatiile vietii, asa cum, sa recunoastem, am fost sau sintem cu totii? Am o virsta apropiata de a studentilor mei, incerc sa mentin o atmosfera destinsa la ore, ba chiar sa leg o relatie amicala cu ei (in discutie intrind clasa si nu cazurile particulare, prefer sa ma conformez genului masculin). Cu toate acestea, ma simt rupt intr-un fel de atitudinea lor in fata scolii: cei mai multi abordeaza, cu nonasalanta mindrie, un soi de nepasare care, dupa ce reusesti sa depasesti firestile pusee de nervozitate, incepe sa te amuze. Studentii de la Litere nu citesc, incercind sa fenteze prin varii metode ceea ce, de fapt, este nu numai mai cinstit, dar si mai sigur: lectura. Unii chiar mi-au marturisit deschis ca nu le place deloc ceea ce fac. Sau, ma rog, ce ar trebui sa faca. In plus, liceul nu le creeaza obisnuinta de a deschide o carte si de a o parcurge de la cap la coada. Dimpotriva, i-a obisnuit sa raspunda printr-o graitoare grimasa la orice indemn in acest sens. Ca si Artele sau Actoria, Facultatea de Litere ar trebui sa-i atraga pe cei care au o anumita vocatie sau ma