Judecătorii au decis arestarea pentru 29 de zile a Olgăi Dogaru, mama lui Radu Dogaru principalului suspect în dosarul furtului tablourilor din Olanda. Tribunalul Buucreşti a luat astăzi în discuţie recursul anchetatorilor împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5, de respingere a arestării preventive pentru 29 de zile.
UPDATE Olga Dogaru, mama presupusului hoț care a furat tablourile din Olanda, a fost arestată pentru 29 de zile de Tribunalul București.
Procurorul DIICOT prezent în sala de judecată a arătat că astăzi va fi audiată în Olanda iubita lui Radu Dogaru, Nataşa Timofei. În cazul Olgăi Dogaru, el a arătat că este vinovată de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi de complicitate la furt calificat.
Procurorul o acuză pe mama lui Radu Dogaru de complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi de tăinuire pentru că ar fi promis că va primi tablourile spre valorificare sau distrugere. „Solicit arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatei”, a spus procurorul. „A primit sau a distrus cele şapte tablouri sustrase”, a arătat procurorul. În ceea ce priveşte cele patru arme de foc care aparţineau fiului său, una dintre acestea figura ca fiind sustrasă, acum doi ani, din Măcin (Tulcea). „Există posibilitatea ca tablourile să fi fost distruse...”, a arătat acesta.
Avocat: declaraţiile martorilor
Avocatul Olgăi Dogaru a arătat că doi doi martori au indicat că clienta sa şi cu fata din Olanda (nr.r Nataşa Timofei) ar fi predat un sac cu nişte bunuri. „Procurorii au crezut ca acolo sunt tablourile, însă în sac nu erau tablourile. A fost adusă acasă la 10 noaptea şi la 6 dimineaţa a fost luată pe sus. Este de neimaginat şantajul parchetului. Armele au fost ingropate pe 19 ianuarie de Ciprian Dănilă,” a explicat avocatul. Acesta ar fi transportat în portbagajul maşinii, împreună cu Nataşa bunurile, dar nu avea id