Antrenorul Politehnicii Moldrom a fost invitat sa antreneze in Macedonia. Nationala de baschet masculin a jucat, in cursul saptaminii trecute, inca doua meciuri ce conteaza pentru preliminariile CE '99. Cum era si firesc, romanii nu aveau cum sa emita vreo pretentie in partidele disputate in Macedonia si Rusia, dar surprinde in mod neplacut modul in care elevii condusi de antrenorii Dan Berceanu si Dragan Petricevic au evoluat, primind doua corectii, una mai severa ca cealalta. Despre ce s-a intimplat in periplul macedoneano-rus, am cerut relatii de la antrenorul principal al Politehnicii Moldrom Iasi: "Am plecat la drum, cu un lot format din doar zece jucatori, fara nici un strain, mare parte din cei propusi pentru selectionare lipsind din motive mai mult sau mai putin obiective. In amicalele din Bulgaria, s-a accidentat si Costel Stefan, unul din cei mai constanti jucatori din ultimul timp. Atmosfera incendiara, creata de vulcanicii spectatori macedoneni, care au fluierat pina si intonarea imnurilor, a afectat, intr-o oarecare masura, jucatorii nostri. Daca, in prima repriza, echipa n-a fost in mina, in partea a doua, a urmat o usoara revenire, insuficienta insa pentru a impiedica victoria clara a gazdelor. In Rusia, a urmat dezastrul. Dupa ce, in primele 14-15 minute, am stat in plasa adversarului, am fost nevoiti sa renuntam la serviciile lui Stefan, accidentat. In locul lui a intrat Stanescu, care s-a zbatut foarte mult, dar a acumulat rapid greselile eliminatorii. Cu un jucator accidentat si patru eliminati pentru cinci greseli personale, am fost umiliti de o echipa profesionista pina in maduva oaselor. Fara nici un moment de relaxare, rusii au continuat sa ne calce in picioare si cred ca, daca mai erau de jucat inca cinci minute, diferenta putea creste pina la 100 de puncte. Infringerea la 70 de puncte nu admite nici o scuza. Practic, imi pare rau ca s-a intim