Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentul de la raliul Clujului în care un bătrân a fost ucis a fost filmat cu o cameră de pe bordul maşinii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 iunie 2013 ·

Misterul incidentului rutier în care a fost implicat echipajul de raliu condus de Florin Tincescu va fi elucidat cât mai curând. Surse din cadrul IPJ Cluj susţin faptul că autoturismul Dacia Logan, pilotat de Florin Tincescu era dotat cu o cameră video care a înregistrat toată cursa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi vor solicita o expertiză tehnică a autoturismului pentru a stabili dacă acesta corespundea din punct de vedere tehnic."Toate aspectele le vom lămuri foarte repede pentru că în autoturismul de raliu exista cameră video care a înregistrat toată cursa. După ce vom vedea imaginile vom vedea ce anume s-a întâmplat", a declarat un poliţist care se ocupă de anchetă.

Până când imaginile înregistrate de camera de luat de vederi la bordul maşinii de raliu vor fi vizionate de poliţişti, pe numele pilotului Florin Tincescu a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Procurorii vor stabili la finalul anchetei dacă pilotul a greşit sau ce vină are spectatorul care, potrivit poliţiştilor, se afla într-o zonă interzisă. "Am stabilit că autoturismul folosit de echipajul de raliuri a derapat într-o curbă la stânga, a ieşit de pe carosabil, s-a răsturnat de mai multe ori, după care a lovit un spectator. Maşina s-a oprit într-o râpă", mai spune anchetatorul.

Persoana care şi-a pierdut viaţa se numeşte Vasile Sopon şi este fierarul satului Agârbiciu. Acesta se afla pe marginea drumului judeţean, unde se derula o probă din cadrul Transilvania Rally, împreună cu o altă persoană, un bărbat, care a reuşit se salveze în uiltima clipă. "Am stabilit cine este această părsoană şi vom sta de vorbă cu ea pentru a vedea ce anume s-a întâmplat", a mai spus polişţistul care se ocupă de caz.

Poliţiştii acuzaţi că au mutat banda de acces în zonă

Autorităţile susţin că bărbatul ucis în acest incident rutier nu avea ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°