Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care se află în spatele dramei din Algeria

Publicat in Adevarul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Conflictul din Mali continuă. Cu o răpire spectaculoasă în Algeria, islamiştii au vrut să oprească intervenţia armatei franceze în vestul Africii. Dar organizaţia îşi propusese şi mai multe prin aceste atacuri.

„Bărbatul cu un singur ochi“ este porecla dată liderului islamist Mokhtar Belmokhtar, scrie „Deutsche Welle“. Algerianul lupta în Afganistan împotriva Rusiei, când şi-a pierdut ochiul. Acum, este considerat a fi unul dintre cei mai influenţi lideri islamici din regiunea sahariană. Este presupusul creier al operaţiunii de luare de ostatici la un complex gazifer din In Amenas, în sud-estul Algeriei.

Miercuri seară, celula islamistă a luat ostatici cetăţeni europeni şi americani. Grupul de comando „Al-Muwaqiun bi-al Dima“ (Cei care semnează cu sânge) şi-a asumat responsabilitatea pentru atac. Belmokhtar a fondat grupul în decembrie anul trecut şi s-a distanţat apoi de reţeaua teroristă regională.

„Unii observatori cred că Belmokhtar foloseşte atacul pentru a arăta obedienţa sa pasionată. Pentru o perioadă îndelungată, a fost al doilea sau al treilea din reţea, dar apoi a fost trimis în Mali“, spune Hardy Ostry, şef al departamentului care se ocupă de Tunisia, Algeria şi Libia de la fundaţia germană Konrad-Adenauer, într-un interviu pentru DW.

Grupul de comando al lui Belmokhtar a solicitat trupelor franceze care se aflau în Mali să îşi încheie misiunea, în urma răpirii.

Faptul că acest conflict din ţara Africii de Vest se extinde în Algeria, urmând intervenţia francezilor, nu este o surpriză pentru mulţi experţi. Grupul islamist este furios, printre altele, din cauza faptului că guvernul algerian a permis fostului invadator să utilizeze spaţiul aerian, spune Asiem El Difraoui, de la Institutul de Media şi Comunicare din Berlin.

„Şi acum încearcă să îşi arate brutalitatea“, adaugă el.

Născut în 1972, în oraşul alger

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°