Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii de pe bursă continuă să fie reţinuţi din cauza scăderilor externe

Publicat in Ziarul Financiar, joi 10 octombrie 2013 ·

Bursa a scăzut cu 0,5%, iar rulajele s-au menţinut în continuare reduse, fiind susţinute de tranzacţii speciale cu acţiuni BRD şi de transferurile cu titluri ale Fondului Proprietatea.

Pe piaţă s-a manifestat o reticenţă la tran­zacţionare în contextul în care scă­derile au continuat să domine cele mai multe burse străine. Piaţa ameri­cană a în­cheiat marţi noapte cu una dintre cele mai mari corecţii din ultimele săptă­mâni, indicele S&P 500 pierzând 1,2%, în timp ce bursele euro­pene au înre­gis­trat fluc­tuaţii atât în plus, cât şi în minus.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

WikiZF: Profilul companiei BRD

Investitorii au tran­sfe­rat în total acţiuni de 14,7 mil. lei (3,3 mil. euro), cu 35% sub rula­jul din ziua ante­rioară, de 22,5 mil. lei (5,1 mil. euro). Mai mult de 70% din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de opera­ţiuni cu ac­ţiu­nile FP (5,6 mil. lei) şi BRD (4,8 mil. lei, din care un deal de aproape 1,8 mil. lei).

Titlurile Fondului au scăzut cu 1,07%, la 0,74 lei, iar acţiunile BRD au stagnat la 8,95 lei.

„Piaţa aşteaptă cu interes decizia ASF cu privire la propunerea de buy-back accelerat. De îndată ce vor exista detalii suplimentare, acestea ar putea in­fluenţa în mod pozitiv volumul de tran­zacţionare al titlurilor FP“, a declarat Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Compania Franklin Templeton, ad­ministratorului FP, a anunţat pe 25 sep­tembrie că vrea să accelereze programul de răscumpărare de acţiuni Fondul Proprietatea, prin lansarea unei oferte de cumpărare pentru un pachet reprezentând 4,35% din titluri. Raportat la cel mai recent preţ de la bursă, pachetul este eva­luat la 444 mil. lei (100 mil. euro).

Franklin Templeton a amintit la acea dată că, potrivit termenului legal, ar trebui să primească un răspuns în cel mult două săptămâni, astfel că miercuri investitorii au aş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 38 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam cu câteva ore înainte de show-ul de la Co-op Live din Manchester. Ea este suspectată de posesie de droguri uşoare

News.ro acum 51 minute
Cântăreaţa americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susţine un concert la Co-op Live din Manchester, relatează skynews.com. Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată d

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 4 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°