Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia a decis să renunţe la construirea a două nave de război de tip Mistral

Publicat in Antena 3, vineri 21 decembrie 2012 ·

Guvernul rus a decis să nu recurgă la opţiunea, prevăzută în acum un an, de a achiziţiona două nave de război franceze de tip Mistral care urmează să fie construite în Rusia, scrie ziarul Vedomosti în ediţia de vineri, relatează AFP.

După lungi negocieri, Rusia şi Franţa au semnat în iunie 2011, la Sankt Petersurg, un contract în valoare de peste un miliard de dolari privind vânzarea a două nave de proiecţie şi comandament de acest tip.

Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea legată de mesajul care ar putea fi interpretat greşit de aliaţi americani în Europa Centrală şi de Est, vecini ai Rusiei, odată cu semnarea acestui contract.

Prima dintre aceste nave este în curs de construire pe şantierele navale STX de la Saint-Nazaire, care o vor construi şi pe a doua. Contractul include, de asemenea, o opţiune ca două nave suplimentare să fie construite în Rusia.

Potrivit Vedomosti, autorităţile ruse au luat decizia să renunţe la aceste două nave.

Această hotărâre apare la o lună după destituirea ministrului Apărării Anatoli Serdiukov, înlocuit cu Serghei Şoigu, în urma unui scandal privind o fraudă la vânzarea de bunuri publice.

Cu o lungime de 199 de metri şi un volum (al apei deplasate) de 22.000 de tone, navele de tip BPC, cu un aspect masiv, navighează cu o viteză de 18 noduri (aproximativ 33 de kilometri pe oră).

Ele dispun de un echipaj redus, de 170 de persoane, şi pot găzdui până la 4.000 de persoane în cadrul unor operaţiuni umanitare.

Nava de tip Mistral poate să transporate 16 elicoptere şi zeci de vehicule blindate.

Guvernul rus a decis să nu recurgă la opţiunea, prevăzută în acum un an, de a achiziţiona două nave de război franceze de tip Mistral care urmează să fie construite în Rusia, scrie ziarul Vedomosti în ediţia de vineri, relatează AFP. @N_

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

Ziua Constanta acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8 milioane de ori și au fost create peste 452.000 de conturi (identități electronice). Aproape jumătate de milion de caziere eliberate

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 21 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°