Merita examinate acele forte politice inca interesate a-l mentine pe Calin Popescu Tariceanu in fruntea Guvernului – altele decat cercurile liberale. De constatat o trasatura comuna: perspectivele lor politice se dovedesc aproape nule, fie din cauza lipsei de performanta, fie pentru ca oricum au intrat in Parlament prin fel de fel de tertipuri. Cele mai multe din aceste formatiuni s-au razboit, in trecut, cu inversunare, inimicitia cedand, treptat, in fata fanaticei determinari de a prezerva un sistem care ofera alesilor o serie de privilegii si masuri de protectie singulare in UE.
Ion Iliescu a fost, in aceste saptamani, poate cel mai proeminent sustinator al actualului cabinet – guvernarile Tariceanu evidentiindu-se, in linii mari, pe de o parte prin introducerea taxei unice de impozitare, iar pe de alta prin faptul de a fi stat sub influenta unor personaje care se bucura de o foarte stransa relatie cu statul. Pentru Iliescu, "terenul" liberal nu este defel unul necunoscut: a dus, pe parcursul anilor, negocieri cat se poate de profitabile cu unii renegati liberali, interesati nu in crearea unei forte coerente de centru-dreapta, ci doar in intelegeri privind mentinerea statutului de club exclusivist al politicii – vezi, in trecut, negocierile cu Radu Campeanu, iar mai nou cu Tariceanu. De remarcat si manifesta aprehensiune fata de Mircea Geoana, a carui nu foarte lunga cariera ii confera aura unui politician inca relativ necompromis. Pesemne ca in viziunea liderului pesedist a sosit vremea unui veridic, nu doar pretins partid de stanga. Se prea poate sa mai fie si incantat a se vedea odata scapat de unii colegi discreditati – chemati acum prin tribunale – si determinat a-i spune, la nevoie, lui Iliescu drept in fata ca a facut destule servicii partidului, de-acum fiind vremea unei retrageri decente.
In randurile conservatorilor lui Dan Voicule
