Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT ÎN MUNTENEGRU. Miercuri, zi de doliu naţional. Ponta: "E o tragedie naţională. Poate consolida sentimentul de solidaritate"

Publicat in Gandul, luni 24 iunie 2013 ·

Ziua de miercuri ar urma să fie declarată zi de doliu naţional, după accidentul din Muntenegru în care 18 români şi-au pierdut viaţa, dacă vor fi întrunite toate condiţiile legale. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, iar decizia se va oficializa mâine, în şedinţa de Guvern în care se vor aloca şi sumele de bani necesare pentru transportul în România al victimelor accidentului din canionul Moraca.

"Mâine vom avea o şedinţă formală a Cabinetului şi vom propune ca miercuri să fie declarată zi de doliu naţional în semn de respect pentru familii şi pentru a arăta că o mare tragedie poate să consolideze un sentiment de solidaritate în societatea românească, un sentiment de care avem nevoie. Cred că este o tragedie naţională şi cred că e un moment în care, prin solidaritate şi compasiune, putem să trecem împreună peste o asemenea situaţie", şi-a justificat Ponta intenţia.

Potrivit lui Ponta, accidentul a făcut 47 de victime: "18 persoane sunt decedate, 22 sunt rănite şi 7 se află la Terapie Intensivă".

Guvernul apelează la Fondul de rezervă

Până la şedinţa oficială de mâine, prim-ministrul a convocat în această după-amiată mai mulţi miniştri la Palatul Victoria pentru a pregăti hotărârile de Guvern. La discuţiile informale au participat, între alţii, miniştrii Mariana Câmpeanu, Radu Stroe, Mircea Duşa, dar şi Liviu Voinea.

"Am asigurat toate costurile necesare şi vom sprijini familiile afectate", a spus Ponta la Ministerul Afacerilor Externe, la finanlul şedinţei celulei de criză care a urmat reuniunii informale de la Palatul Victoria.

Mai exact, Guvernul ar urma să suporte, din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia premierului pentru astfel de situaţii de urgenţă, costurile pentru aeronavele care îi vor aduce în ţară atât pe cei care şi-au pierdut viaţa, cât şi pe cei răniţi, transportul până la familii, cât şi un ajuto

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 8 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 10 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°