In peste 300 de gospodării din judeţul Hunedoara oamenii stau la lumina opaiţelor. 102 case sunt răspăndite in cele şapte aşezări total neelectrificate. Ursici este unul dintre satele romăneşti in care incă n-a ajuns invenţia lui Edison.
In peste 300 de gospodării din judeţul Hunedoara oamenii stau la lumina opaiţelor. 102 case sunt răspăndite in cele şapte aşezări total neelectrificate. Ursici este unul dintre satele romăneşti in care incă n-a ajuns invenţia lui Edison.
"Măi, nea! Vii azi?" Nu se vede nimeni. Doar printre mestecenii din vale - oile sau nişte pietre albe. Nici o mişcare. "Acuâ", urca răspunsul din măruntaiele dealului şi se sparge de fiecare culme. Naiba ştie unde e "nea". De cănd am intrat in satul ăsta, n-am intălnit ţipenie de om. Doar case, cu curţi căt o stradă din Bucureşti, imprejmuite din garduri din bărne de lemn. Unuia dintre noi i s-a părut că vede nişte oi printre copacii din vale. Trebuie că e şi vreun cioban cu ele⦠Să fi trecut vreun sfert de oră de la prima chemare. "Hai măi, nea! Vii?" "Cine-i?", se aude intrebarea lui "nea", de pretutindeni şi de iciunde. Cine să fie in satul in care şi popa urcă doar ca să dea ultima impărtăşanie?
"BUNĂ ZIUA!" Ciobanul, care are 62 de ani şi un nume, Ilie Pascu, e "născut şi crescut in Ursici". Trăieşte singur, de pe urma oilor pe care le paşte pe deal, "vo 75-80 să fie, cu ale cumnatului cu tot". "Mai sunt oameni in sat?". Ciobanul ne priveşte surprins, cu ochi de copil din portretele lui Tonitza. "Dâapăi cum? Colo, colo⦠Lăngă mine mai e o casă", zice el şi, unde arată cu degetul, se vede numai un deal impădurit şi capătul drumului, ca o linie pe-o coală de hărtie.
"Daâ mai aproape, p-aici, nu stă nimeni?" "Colo", zboară arătătorul lui spre un loc din spatele nostru. Aproape de gard, un mănunchi de cruci. La căţiva metri de ele,