Grecia se va prezenta încă o dată la alegeri parlamentare. Scrutinul de peste câteva zile va avea însă un efect transfrontalier puternic. Toate ţările din UE, în primul rând din zona euro, aşteaptă cu mare îngrijorare rezultatul votului. Dacă va fi predominant curentul “Respingem memorandumul”, atunci Grecia va face pasul pentru ieşirea din euro. Extremele politice ar avea voturile mai multe dar asta nu va face ţara guvernabilă. Dacă echilibrul şi sângele rece vor precumpăni, la Atena formându-se un guvern capabil să dialogheze cu liderii UE şi instituţiile finanţatoare, criza grecească din interiorul euro va dura mult şi bine.
În România se fac scenarii catastrofice legate de “efectul grecesc” asupra economiei. Cursul a fost deja anunţat de un bancher iute de gură care vrea să treacă pe malul lui clienţi speriaţi. Desigur că nu-i o bucurie să vezi prăbuşirea unei ţări care la un moment dat era considerată “model” şi “instructor” de aderare pentru România. Au trecut opt ani de când toată lumea aprecia eforturile Greciei, ca gazdă impecabilă a Jocurilor Olimpice. Lăudaţii de atunci sunt acum paria Europei, consideraţi cetăţeni care fraudează bugetul comunitar şi trăiesc din mila FMI.
Datoria de sute de miliarde a elenilor, evident, că nu poate fi plătită de actuala generaţie şi nici de copiii încă nenăscuţi. Ea va fi îngropată pentru că altă soluţie nu există.
Cui serveşte o ţară fără guvern, în care revoluţia mocneşte iar bătăile cu pumnii au ajuns în Parlament? Chit că vor strâmba din nas nemţii şi, soluţia firească va fi amânarea sine die a datoriei greceşti. Dacă drahma revine în locul monedei euro, se va plăti datoria?
Serveşte cuiva ca la Atena să revină dictatura? Să fie înlocuită dictatura bancherilor, care cer o austeritate sufocantă, cu o dictatură politică, menită să facă linişte în ţară cu mitralierele? Iată o perspectivă apoca