Spre deosebire de Regina Elisabeta, absentă din scrierile istoricilor comuniști, Regina Maria apare mai des în cărțile de istorie de după 1948. Acest fapt se datorează vizibilității de care a doua regină a României s-a bucurat în timpul domniei soțului ei și interesului față de problemele statului de care aceasta a dat dovadă. Prima ipostază în care regina Maria apare în istoriografia comunistă este aceea de „agentă a capitalismului englez”. Originea sa britanică i-a făcut pe istoricii antimonarhiști să vadă în Maria „executanta docilă a directivelor guvernului englez”, la fel cum Carol fusese considerat pionul Kaiserului. Potrivit acestor interpretări, odată cu venirea Mariei și a lui Ferdinand pe tronul României, dependența României față de capitalismul și interesele germane de pe vremea lui Carol I a fost înlocuită cu supunerea în fața Angliei. Conform istoricilor, acest fapt se poate observa foarte clar în momentul nașterii dezbaterii cu privire la intrarea României în război, când regina Maria devine principala susținătoare a Antantei. Alții își vor concentra atenția asupra aspectelor vieții private ale Reginei Maria, căutând aici defecte pe care să le prezinte cititorilor. Scriitorul Alexandru Gârneață, în Adevărata istorie a unei monarhii, este cel mai vehement în condamnarea reginei de tot soiul de fărădelegi. El pune accent pe presupusa putreziciune morală a reginei, pe desfrânările la care aceasta s-a dedat încă de la venirea ei în România. El vorbește, după cum am văzut, de „desfrânatele orgii conduse de «gingașa domniță»” la Palatul Cotroceni, dar și „prin toate cantonamentele armatelor aliate” și la castelul de la Balcic. Mai mult decât atât, el susține că regina Maria ar fi fost chiar alcoolică, relatând că ea a fost văzută în repetate rânduri „coborând beată dintr-un yacht, purtată fiind de tot atât de trejii săi tovarăşi de beţie”. Acest presupus alco