Cu 15 puncte avans faţă de locul doi, cu cinci runde înainte de final, Şahtior poate rata locul 1, doar în cazul unui scenariu SF.
Formaţia din Doneţk poate pregăti deja fiesta câştigării celui de al patrulea titlu consecutiv în Ucraina.
Duminică, Şahtior a remizat, în deplasare, scor 1-1, la Dnipro (locul 4), rezultat care a dus trupa pregătită de Mircea Lucescu la 15 puncte faţă de locul 2, ocupat de Metalist Harkov. La oaspeţi, Raţ a fost rezervă, dar a intrat pe teren, în minutul 56.
Pentru ca Şahtior să mai rateze locul 1, e nevoie ca:
*Raţ şi colegii săi să piardă toate cele cinci jocuri rămase.
*Metalist să câştige toate cele cinci meciuri pe care le mai are de disputat.
*Metalist să depăşească Şahtior la golaveraj. În acest moment, trupa din Doneţk are +55, în timp ce Metalist are +29.
Având în vedere că vorbim despre un scenario SF, Şahtior poate sărbători titlul, duminică viitoare, când va întâlni chiar Metalist Harkov, pe teren propriu.
6
titluri a câştigat Şahtior Doneţk de-a lungul istoriei clubului, toate cu Mircea Lucescu pe bancă.