Statele Unite încearcă să convingă Turcia să accepte găzduirea unei baze radar pe teritoriul său, însă în cazul în care va refuza, sunt luate în considerare şi alte opţiuni, precum construirea acesteia în România sau Bulgaria, relatează Financial Times, citat de Mediafax.
Statele Unite şi Turcia încearcă să evite o confruntare la summitul NATO din noiembrie, din cauza reticenţei autorităţilor de la Ankara faţă de planurile de apărare antirachetă, precum şi faţă de redactarea noului "concept strategic" al Alianţei.
Guvernul turc a afirmat că ar fi de acord cu planurile americane dacă scutul antirachetă ar fi un proiect al întregii Alianţe, şi nu un proiect americano-turc împotriva Iranului.
Cele două părţi intensifică discuţiile pentru a preveni o confruntare la summit. Oficiali de la Washington speră că Turcia va accepta scutul antirachetă şi va evita o nouă deteriorare a relaţiilor celor două ţări. Totuşi, această posibilitate române incertă.
Sprijinul NATO pentru scutul antirachetă este necesar pentru un acord cu Moscova privind cooperarea în acest sistem. SUA susţin că au obţinut un sprijin larg în cadrul Alianţei pentru un sistem de control şi comandă privind apărarea antirachetă. Însă Washingtonul trebuie să depăşească şi alte obiecţii ale Turciei, inclusiv apelul ca sistemul să protejeze întregul teritoriu turc şi opoziţia faţă de împărtăşirea informaţiilor cu Israelul.
În timp ce există şi alte opţiuni pentru baza radar, inclusiv construirea acesteia în România sau Bulgaria, SUA au nevoie de aprobarea Turciei pentru ca apărarea antirachetă a teritoriilor europene să devină o parte formală a misiunii NATO.
Statele Unite încearcă să convingă Turcia să accepte găzduirea unei baze radar pe teritoriul său, însă în cazul în care va refuza, sunt luate în considerare şi alte opţiuni, precum construirea acesteia în România sau Bulgari