Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, s-a întors vineri de la Viena unde, începând de joi, 3 iunie, a fost supusă unor noi serii de analize.
Soprana Amelia Antoniu: "Nu mai pun niciodată piciorul în spitalele din România"
Bucureşti: Amelia Antoniu acuză neregulile din spitale
Soprana Amelia Antoniu, infecţie fără sfârșit
Campanie „Adevărul“ pentru soprana Amelia Antoniu
Medicii austrieci au aflat că pacienta a fost infectată cu bacteria Burkholderia cepacia. Această bacterie este specifică zonelor asiatice cum ar fi China sau India, de acolo de unde provin şi ustensilele medicale cum ar fi cateterele, branulele, mănuşile şi seringile folosite în spitalele româneşti, printre care şi CF2. „În sânge am avut într-adevăr bacteria Burkholderia cepacia, aşa cum s-a preconizat iniţial. După aceea analizele ieşeau bine, ca şi cum nu aveam nimic. Din această cauză am mers în afara ţării, ca să aflu ce am", a povestit Amelia pentru „Adevărul".
Solista bănuia că una dintre cauze ar fi putut fi ustensilele de unică folosinţă şi a spus acest lucru chiar înainte de a pleca în Austria. „Este posibil ca ustensilele de unică folosinţă, catetere, seringi sau mănuşi, să fi fost infectate, este posibil să fi fost ambalate în condiţii improprii", a spus artista într-un interviu acordat „Adevărul" în urmă cu două săptămâni. Amelia Antoniu Specialiştii au confirmat bănuiala ei. „Sper ca acum cineva să ia nişte măsuri şi să se facă analizele acestor produse de unică folosinţă care colcăie de bacterii şi microbi", a mai spus Amelia.
„Medicii mi-au spus să fac exerciţii vocale"
În cinstea revenirii sale şi pentru a-i arăta că sunt alături de ea pe anevoiosul drum al convalescenţei, colegii i-au pregătit Ameliei un spectacol, mâine, de la ora 18.00, la Sala Dalles. „Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături